Faptul că sistemul României post-ceaușiste nu pare a mai putea, în mod realist, scăpa de spectrul deficitului bugetar și, în ultima instanță, de o recesiune — oricât de „suportabilă”, dar combinată cu o reluare a creșterii mai alerte a inflației — relevă, cu puterea hârtiei de turnesol, că nici în România vectorii ultrahedoniști din fosta Securitate nu au fost dispuși să încuviințeze nici măcar parțial egalitarismul social și eticismul de fațadă pe care a încercat să-l impună, prin așa-numita „democrație originală”, fostul lider FSN devenit Președinte pentru un întreg ciclu politic.

Cumva, în condițiile nevoii de acumulare primitivă de capital a profitorilor din fosta nomenklatură, reînvierea unei unități pierdute — ca aceea în ura comună față de familia Ceaușescu — pur și simplu nu a mai fost posibilă, mai cu seamă după manevrele dure ale ex-premierului Stolojan asupra monedei naționale în 1992.

În fapt, singurele câștigătoare au fost tot facțiuni din cadrul fostei poliții politice, care și-au putut permite să acumuleze rapid și să afișeze un nou stil tot mai opulent de viață, la care Ion Iliescu a mai mârâit din când în când, neconvingător, vituperând contra „capitalismului de cumetrie” pe care tot deciziile sale îl favorizaseră din umbră, în plină incoerență a începutului anilor ’90, mai ales după mineriada din iunie. Așa că, ulterior, pe nimeni n-a mai putut mira că statul și economia au fost date pe mâna unui eșalon provenit, în mare parte, din descendenții fostei nomenclaturi pro-sovietice, gen: fiul adoptiv al lui Iliescu - Bujor Sion, fiul lui Valter Roman - fondator al Securității în România, fiul de suflet al lui Silviu Brucan - Adrian Severin, și alți câțiva îmbogățiți colaterali precum Patriciu, Cătăramă, Chiliman, Dan Iosif etc.

Întregul model de crâncenă rapacitate dezvoltat de aceștia a fost, cu siguranță, bine premeditat în laboratoarele de la Cotroceni, dar nerecunoscut ca atare niciodată în mod public, nici măcar de guvernatorul Mugur Isărescu sau de apropiații de pe atunci ai săi: liderul Francmasoneriei Chirovici – autoexilat demult la Bruxelles – sau Călin Georgescu, devenit secretarul general al sucursalei române a Clubului de la Roma încă din primul deceniu post-comunist, sub oblăduirea acad. Mircea Malița.

Nu știu dacă aceste fapte ar putea fi considerate cumva o ”mare trădare”, ci mai degrabă aceștia au avut, dimpotrivă, un puternic grup de loialiști care au pus presiune fermă asupra unei cât de mici democratizări în Parlament; mai întâi Vadim Tudor - Păunescu (care recrease PCR ca Partidul Social al Muncii), apoi Dan Diaconescu și, în fine, triada AUR – SOS – POT, grupuri dacă nu create de serviciile secrete, cel puțin tacit omologate de acestea, mai ales prin grupurile toxice de la Antene, RTV, apoi de la România Liberă a lui Adamescu, Ziua a lui Roșca Stănescu, Cosmin Gușă și alții.

Întregul lor demers, cumulativ vorbind, incluzând fenomenul Mătușii Tamara, apoi jaful onorific patronat de Băsescu – Udrea și Bica, golăneala lui Sorin Oprescu sau Sebi Ghiță mână în mână cu „consultantul MAGA”, Victor Ponta – Dragnea – Grindeanu – Ciolacu… , acea acumulare de capitaluri fabuloase,— fiind etichetabil drept un mare ”rapt al secolului” mult mai consistent decât în Republica Moldova — acea devalizare sistematică, pornită de la marea privatizare simulată din ‘90, le-a reușit în bună măsură.

Abia acum, țara este scoasă de tot la mezat, după cum arată și recenta analiză din ziarul Financial Times, și de aceea chiar și aducerea cu pompă a unui „Pompier de sacrificiu” prin tandemul Bolojan – Jurcă mai are puțini sorți de izbândă reală. Adâncirea deficitului, cu alte cuvinte, este mult mai accelerată decât orice rată de recuperare economică și de reducere treptată a acestuia.

În plus, acest funest peisaj are loc și în plin război hibrid, la care concură forțe mai mult sau mai puțin oculte și de la Moscova, și de la Beijing sau Casa Albă. Aproape nimeni nu mai are chef să mai finanțeze sau să salveze acest dezastru financiar numit Statul Român.

De acum înainte, doar Papa de la Roma, sau Dalai Lama, sau poate Kiril ne-ar mai putea salva în ultimul moment… Glumesc puțin amar, în mod evident, dar cert este că acum toate intrigile post-bizantine țesute de Dan Voiculescu, Crin sau alții ca ei și-au atins măsura.

De aceea, numai formarea unui Comitet Internațional al Creditorilor și o intervenție fermă a Comisiei Europene ne-ar mai putea păsui sau ierta parțial de ghilotina finală a FMI, înainte de a avea soarta Venezuelei, a statului Haiti sau a altor surate din ginta latină de peste Ocean. Germania, care a orchestrat cu decenii în urmă salvarea vechii Elade, ar putea fi înduplecată să o facă și de dragul vechii Transilvanii șvabo-săsești, încă o dată, dar din sursele mele rezultă că președintelui Nicușor Dan i s-au avansat explicit câteva exigențe la care nu a răspuns încă — poate și pentru că nu și-a găsit consilieri și Purtător de Mesaj:

1. Neutralizarea surselor interne ale războiului hibrid, în special din cadrul serviciilor, așa-numita rețea a Fundației Getia și trupele de comando ale mercenarilor pro-congolezi;
2. Demararea taxării marilor averi și proprietăți ale cultelor religioase, în special Patriarhia BOR — păduri, munți, pășuni, hoteluri mascate, tezaure ascunse etc.;
3. Taxarea corectă și a celorlalte mari proprietăți provenite din „venituri nejustificabile” ale baronetului roșu din toată țara — de la starostele latifundiar Ilie Sârbu la marele moștenitor „sinucis temporar” din Zambaccian;
4. Desființarea, cel puțin temporară, a rețelei de organisme și departamente inutile, dar energofage, de la Ministerul Economiei (de fapt al patronării risipei generalizate) până la ANES, ANTS, CNA, sau abilitarea acestora cu noi sarcini precise și evidențiabile;
5. Reorganizarea rapidă, prin comasare, a localităților mici, operaționalizarea zonelor metropolitane și începerea reorganizării administrativ-teritoriale, axată pe baza regiunilor administrative teritoriale;
6. Închiderea de urgență a tuturor platformelor, site‑urilor și organismelor media care propagă exclusiv schimbarea ordinii constituționale, ura, așa-zisa pace prin renunțarea la deciziile CSAT — vezi și liderii sindicali, precum Dumitru Costin, vădit „agenți de influență” ai unor puteri ostile României;
7. Recunoașterea necesară și cât se poate de clară a războiului hibrid contra României și suspendarea, pe o perioadă determinată, a partidelor politice actuale — partidocrația post-’90 — până la reorganizarea autentic democratică a vieții politice pe principii corecte, europene și moderne, conform modelelor din alte state UE (suspendarea temporară, cel puțin, a partidelor pro-Kremlin, pe o perioadă determinată a decretării ”stării de urgență”, în special până la îndepărtarea agenților străini inamici din cadrul acestora).

Noiembrie — „Ultimul Bal” la Bruxelles se apropie, anume și stoparea tuturor fondurilor europene către „românii verzi”, „nedreaptă stopare” dacă nu vom renunța la toată cârcoteala, fanfaronada grotesc-sindicalistă și urzeala falselor ținte și falșilor inamici și, cum ar fi spus Caragiale, să ne dorim în continuare „Faliții noștri”!!